Fericirea

Dar ce-o fi fericirea asta, de-i tot dau in sus si-n jos cu ea? E o stare de gratie. Precum spun copiii, "fericirea e atunci cand..."- nici macar ploaia insistenta si rece nu-ti poate sterge soarele din priviri,- suna telefonul si la capatul celalalt e...insasi fericirea,- primesti o floare fara motiv- in albastrul cerului vezi nuanta unei priviri- te trezesti dimineata cu o raza de soare ce-ti mangaie chipul- te atinge pe nas primul fulg de nea- printre e-mailurile oficiale gasesti un gand ce-astepta, cuminte, sa te bucure- zaresti marea prima data intr-un an- "miau-ul" tau iti toarce-n brate, cu ochii-n ochii tai- asculti melodia preferata- bei o ciocolata calda, cand afara sunt -15 grade- picotesti in cada plina de spuma- iubestiLista e deschisa...Doar ca multi uita s-o completeze. O viata-ntreaga...

trist dar adevarat.

Am crezut, în sfârşit, că voi găsi un strop de lumină în ochii tăi. Că se vor deschide şi din ei vor exploda raze de soare. Pleoapele-ţi tremurau şi din expresia chipului tău alb primeam semnale că dincolo, în tine, e vară. O vară caniculară, cu focuri arzânde în creier şi-n suflet.

Dar am început să tremur. Ultima mea speranţă a îngheţat când ai deschis ochii. Am simţit gustul amar al înfrângerii. Eu nu voi putea fi niciodată cea spre care să-ţi îndrepţi căldura. De fapt, eu nu pot rezista o viaţă întreagă alături de o persoană pentru care totul e o glumă. Eu nu-ţi pot suporta glumele acide sau ironia veşnic prezentă în vocabular. În doze mici sau moderate, ar fi fost ok, dar totul e peste limitele nervilor mei, şi aşa prea întinşi.

Eu sunt prea emoţională, tu eşti prea...fizic. Eu îţi spun tot, absolut tot, tu spui altcuiva sau nimănui. Eu râd mai rar, tu te enervezi mult prea repede, lovindu-mă cu priviri de groază. Un alt eşec pe care mi-l asum: baza acestei legături a fost întotdeauna slabă. Doar că eu mi-am dorit cu disperare să ajung dincolo de limitele sentimentale normale şi n-am văzut, la timp, că tu ai rămas în urmă, în lumea ta fizică. Nu te mai judec. A fost dorinţa ta. Să ai ceea ce au alţi oameni. Să faci ceea ce fac ceilalţi. Toţi.

Îmi pare rău că n-am privit în urmă, măcar o clipă. Eram atât de dornică să ajung sus, pe culmile iubirii, încât n-am observat că drumul pe care l-am ales e o iluzie, e unul de o persoană. M-am întors, acum, de unde am plecat. Eram goală şi simţeam că tu vei umple tot acel gol vechi de ani de zile. Acum sunt mai goală ca niciodată, n-am fluturi care să dea din aripi zi de zi în tot corpul meu, dar sunt plină de sentimente urâte pe care, de acum, voi încerca să le elimin.
Nu-ţi voi mai cere să-mi vorbeşti. Nu-ţi voi mai pune întrebări la care, oricum, nu-mi răspunzi. Nu te voi mai învinovăţi pentru ce s-a întâmplat. Nu-ţi voi mai cere timp, atenţie sau să-mi cumperi o sticlă de suc când vii la mine, doar pentru că îmi e prea rău sau frig să ies afară.

Nu-ţi voi mai atribui fiecare lacrimă, fiecare spasm, fiecare clipă în care nu pot să respir. Din acest moment am încetat să-mi mai doresc să redevii acel copil inocent de pe vremuri. Ştiu, vor fi nopţi sau dimineţi în care-mi va fi dor, dar ştiu că lumea se schimbă. În rău sau în bine. Amândoi am ales calea cea proastă, în viziunea mea. Ştiu că tu crezi altceva, dar nu te mai contrazic.

Am încercat. Cum am putut mai bine. Am eşuat în fiecare clipă. Abia acum, însă, mă dau bătută. Renunţ. Mă resemnez. Eşti liber să alegi ce crezi că ţi se potriveşte. Eşti liber să-ţi croieşti un drum fără să cari în spate o povară. Adică pe mine.

Eu nu mai pot lupta. Cu nimic. Nici măcar să mă pun pe picioare, din punct de vedere fizic. Am obosit şi vreau să dorm.

Dar, te rog, eu nu mai vreau să mă trezesc cu inima tremurând...

Si doare...

În fiecare dimineaţă-ţi strângeai perna în braţe. Abia aveai putere să părăseşti patul, asta pentru că inima ta neliniştită nu-ţi permitea decât 2-3 paşi până să cazi. Acum nu mai faci asta. Nu-ţi lipşeşte parfumul delicat al bomboanelor colorate. Îl simţi uneori, dar ştii că e-n trecut şi că va rămâne acolo. În tine nu rămân decât amintiri pe care încerci să le strângi într-un colţ. Să-ţi laşi sufletul să respire.

Acum poţi merge, fără vreo teamă fizică. Te prefaci, însă, că nu te doare. Te doare, uneori chiar foarte tare, dar tu vrei să arăţi că eşti puternică. Că te schimbi, că te adaptezi. E frumoasă masca indiferenţei cu stropi de optimism, dar ştii prea bine că n-o vei putea purta la nesfârşit. Ştiu, ai o mică speranţă. Visezi să poţi pleca cât mai departe, într-o lume necunoscută, unde nimeni să nu-ţi adreseze un cuvânt multă vreme.

Respiră, începe chinul. Feţele aparent binevoitoare te vor urmări şi astăzi, cu privirile lor sfredelitoare. Tu te temi că vor vedea durerea, dar...stai liniştită, masca te prinde foarte bine. Uneori te retragi în spaţii închise pentru a-i evita pe ceilalţi. Când nu reuşeşti să te ascunzi, te închizi în tine, îţi pleci privirea sau o direcţionezi spre diferite locuri. Nu-i poţi privi în ochi. Pe ei, pe cei ce nu contenesc să arunce cu săgeţi înveninate.

Ai vrea să spui ce simţi, ce-ţi doreşti, ce gândeşti. Opreşte-te. Cui să-i spui asta? Ai uitat că noaptea trecută ţi-au chinuit puţinele ore de somn acele cuvinte de neînţeles? Că dacă îndrăzneşti să faci o mică alegere, cerul se va prăbuşi peste tine, de parcă tu eşti cea din cauza căreia se porneşte apocalipsa?

Fugi. Nu poţi răspunde iubirilor nedorite. Nu poţi răspunde nicicum, te străbat doar fiori superficiali, care te părăsesc după câteva clipe. Nu ceri nimic, nimănui. Doar linişte şi dreptul să alegi de una singură. Nu ceri cuvinte din cărţi, serenade, daruri sau flori. Nu înţelegi de ce oamenii se opresc să-ţi reproşeze asta, de parcă tu le-ai putea oferi în schimb întregul Univers. Dar al tău...pe al tău l-a văzut cineva? Ştie cineva că-n sufletul tău se află miliarde de stele care pier cu fiecare lacrimă? Ştie cineva că ai vrea să dispari din calea tuturor, să te pierzi odată cu stelele, să nu mai fie nevoie să cadă peste tine o ploaie de cuvinte nemeritate?

Ştiu, ţi-ai dorit atât de multe lucruri. Ţi-ai dorit soare, iubire, vânt călduţ de vară, cuvinte şoptite la ore târzii, strângeri de mână şi priviri sclipitoare. Priveşti spre cer, deseori, pentru că banui  că acolo poţi găsi toate astea. 

Încă se aruncă cu săgeţi înveninate. Spre tine. Pentru că nu poţi răspunde celor ce pretind că te pot completa. Căci nu au cum. Tu nu mai eşti o jumătate, iar ei nu vor să înţeleagă asta. Vor înţelege, mai târziu, când tu vei fi deja plecată. Unde vrei tu. Spre soare sau...nu.

Ţi-e dor. Ştiu. Îţi văd în privire licăriri de emoţie. Nu te mai uita spre cer acum. Nu se va întoarce vreodată...

Fara timp,dar cu timpul in timp !

Avem timp pentru toate.
Octavian Paler

Sa dormim, sa alergam in drepta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.


Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l
reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.


Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Caramele si doar ele

Dacă m-ar prinde cumva, într-un fel mai puţin obişnuit, de mână şi m-ar ruga să cânt, i-aş cânta despre somn şi despre lipsa de somn, despre ochi deschişi sub lumina becului, a vecinilor, a soarelui, a primăriei şi-a stelelor, întotdeauna deschişi, întotdeauna în aşteptarea unui cineva care să te tragă de mânecă şi să te roage să murmuri despre toate astea. Cum nu mă cheamă nimeni pentru aplauze, m-am gândit să-mi deschid un penar în care să cânt despre sticle sparte şi priviri reci şi  lucruri despre care nu vrei să vorbeşti dar ajungi să le spui nelămurit şi pe care nu mai vrei să le ştii şi le arunci pe apa duminicilor triste şi bolnave.Pe apa murdară a unei duminici pline. Când nu mă cheamă nimeni arunc caramele în sus şi-n jos. Şi aştept, răbdătoare, să se umple lumea cu ele ca să începem să nu le mai băgăm în seamă şi să ne alegem  trecuturi. Şi-atunci probabil că m-ar chema cineva şi-aş putea să tac liniştită. Şi-aş salva saci întregi de caramele. 

Iubire de copil.

Ce frumos,ce simplu,ce abstract..ce usor si placut deruleaza totul.Nu credeam vreodata sa se intample atatea lucruri frumoase deodata,sa vina si sa ma atace,sa muste din mine,apoi sa ma lase zacand intr-o balta de fericire,n-am crezut ca poti simti atatea minuni intr-o secunda a existentei.

El mi-a demonstrat ca se poate,lumina si curaj,tacamul povestii noastre,privirea calda,bratele acelea puternice,ochii intrebatori,silabisirea celor doua cuvinte ce imi bucura sufletul,nimic nu e mai presus.

-TU-Sunt dimineti cand ma trezesti cu atata dorinta,imi spui ca ti-e dor,ca vrei sa-ti vorbesc,imi spui ca nimeni nu te-a mai privit ca mine,apoi deodata te ridici si pleci,iar eu,

-EU- cu egoismul din mine, te strig si ma supar,pe tine te doare dar imi zambesti si ma iubesti si mai tare,de vina e doar mirosul de cafea cu lapte ce ne zburda prin creier.Ce poti sa-mi faci?Cum poti linisti tu egoul acela de femeie rasfatata care topaie in nerabdarea de a te face sa marturisesti ceva.E prea multa liniste la noi,afara ploua dar ai tras perdeaua sa nu mai vad,imi vorbesti cu inima sa nu mai aud,iar sufletul tau ramane dezgolit pentru aceasi fiinta orgolioasa si ratacita in viata ta.

Ma intreb..cum poti sa iubesti un om atat de nehotarat?!ce fapte marete am facut ca sa merit sarutul tau atunci cand te cert,ce meriti tu…iubire neconditionata,mai presus de orice alt sentiment?!

E randul meu,ma trezesc cu pasi mici cobor din pat,o miscare rapida si miseleasca ,si ma vad in bucatarie…iau cateva cubulete de ciocolata,strang intre degete 3-4 fire de zahar,le presar peste cafeaua neagra ce se raceste in fata mea,iti pun si lingurita aceea –stii tu,ti-am daruit-o candva,lingurita aceea pe care o alegi din tot mormanul de vase ,si-ti mestec usor,nu vreau sa te trezesc(esti inuman atunci cand dormi si ma cauti printre perne),trec cateva secunde si ma asez in fata biroului tau,iar acelasi suflet zburdalnic descopera si totodata strica surpriza.Era ceva pentru mine intradevar,ceva ce mai mult ca sigur tu n-ai fi vrut sa descopar intr-o oarecare dimineata ploioasa.

Incetez, ma gandesc la ceea ce tu simti,ma opresc din cercetari,ma acopar cu ideea ca nu stiu nimic desi sunt convinsa ca un zambet prefacut voi avea in coltul gurii cand vei vrea sa ma surprinzi,asa ca imi sterg curiozitatea,alerg langa tine si las necitit biletul ce se afla langa cutiuta.Va fi o surpriza pentru amandoi…eu voi alerga sa citesc ce scrie in bilet,iar tu..;)) probabil vei fi surprins de ce atata curiozitate.Inainte sa deschid usa ce duce in dormitor,defilez cateva clipe in fata oglinzii,ma afisez incruntata,azi am tenul curat,dar unele nemultumiri tot se ivesc,ar vrea sa apara si cateva lacrimi,dar azi nu pot si nu vreau.Imi fac curaj si zburd spre patul nostru.Acolo esti TU.

Ce frumos,ce cald,ce liniste e langa tine,adorm desi nu imi este tare somn,adorm fara sa-mi dau seama,adorm privindu-te,inchid ochii inca esti aici,te mangai te cuprind,tu simti si tremuri,ma saruti si-mi soptesti,”deschide ochii sa ma incanti ,stiu ca nu dormi…”

Te ascult,iti zambesc,si ma strangi in brate…ma navalesc atatea ganduri,si te intreb” asa de bine ma cunosti?””

-Altfel nu as putea,tu ai putea purta o bijuterie fara sa o vezi,fara sa stii din ce material e  faurita?

-Ei hai,asa comparatie,inca ma intimidezi cu vorbele astea.

-Ai dreptate iubito,esti undeva mult mai sus decat un obiect care se poate vinde sau cumpara,esti de nepretuit.

-Tu ma iubesti?(vorbi’ iarasi nebunia  din mine)

-(radeai) Nu.nu te iubesc.nici nu-ti voi spune ca te ador,e ceva mai mult decat iubire,mi se pare un cuvant asa mediocru,ceea ce simt eu nu poate fi spus,auzit doar simtit,si e al dracului de puternic,e ceva ce nu pot uita nici macar o secunda,te am aici in inima, in suflet, in stomac,doar ma gandesc la tine,la noi si mi se schimba tot corpul,tremur si ma agit.

-Dar…nu mai conteaza,stii si eu te iubesc,te ador si simt toate astea,dar ii e teama de tine.

-Sa nu iti fie.Eu sunt aici.Hai strange-ma tare in brate,copilas,sunt aici.

Ana-Maria Daca pleci maine!

La 4 dimineata-n gand mai e doar ploaie si atat.
Am plans destul si-am obosit as vrea s-adorm...
In suflet am sa fac curat pe-acolo pe unde ai stat
Si am sa matur fiecare coltisor...
Cate motive ti-ai gasit sa pleci asa cum ai venit
Sa nu te-ntorci,sa fii doar tu,mai fericit...

Ia-ti cd-urile toate si cuvintele-aruncate.
Cana de cafea cu lapte daca pleci maine!
Ia-ti si poza de pe masa,pasii tai pierduti prin casa..
Ciudat ca nu imi pasa daca pleci maine...

Si-o sa mai vii din cand in cand sa tulburi somnul cu un gand
Sa nu ma lasi in pace sa te pot uita
O sa ma tem ca nu mi-ai spus ca ti-a ramas cheia de sus

Versuri Ana Maria - Daca pleci maine

De la o usa care da in viata mea...
Si n-am sa stiu daca-am iubit sau doar o perna-am impartit.
Sa nu ma ierti,sa nu ma suni,sa nu ma uiti...

Ia-ti cd-urile toate,amintirile si-o carte
Si bucata mea de noapte daca pleci maine!
Ia-ti si poza de pe masa,pasii tai pierduti prin casa...
Spui ca nu iti pasa daca pleci maine...

Cate motive ti-ai gasit sa pleci asa cum ai venit,
Sa nu te-ntorci,sa fii doar tu,mai fericit...

Ia-ti cd-urile toate si cuvintele-aruncate.
Cana de cafea cu lapte daca pleci maine!
Ia-ti si poza de pe masa,pasii tai pierduti prin casa..
Ciudat ca nu imi pasa daca pleci maïne...

Oamenii sau doar "ei" ?!

Când te loveşti de oameni care vând bani, îi loveşti în genunchi şi le rupi genele cu privirea şi plângi în locul lor buzele crăpate, se strecoară în centrul comercial un vânt simpatic, aproape colorat cu carioca terminată, te pune frumos alături de victimă într-o tavă plină cu zambile şi vechituri şi te vinde la promoţie, mai mult încântat decât dezamăgit, mai mult sălbatic decât soldat, mai puţin îndurerat şi aproape cu satisfacţia celor care uită să te cheme la cină în ziua cea cu taine multe şi rădăcini puţine. Şi-atunci te-apleci cu grijă, îţi legi şireturile lungi, murdare şi două la număr şi te mai gândeşti o dată cum ar fi să loveşti un om cu florile tremurânde ale tulpinei de femeie la cumpărături.

Eu sau ...tu

Eu, eu nu am maşină. Muncesc pentru taxi, pantofi şi din când în când tramvaie, autobuze şi fire, cum le spunem aici, în oraşul pe care l-am închiriat acum cinci ani şi aproape o lună. 

Eu, eu beau cafea. De vreo trei ani. Mai în plic la cuptorul cu microunde, mai la filtru altcuiva, mai la câte-un bar frumos cu lapte mic la cutiuţă. Cu linguriţa aruncată-n cana transparentă sau cu fulgi. Cu lapte natural, vă rog. 

Eu, eu vorbesc singură pe stradă. De obicei în altă limbă. Numai când ştiu că nu m-aude nimeni. Dar câteodată din senin apare un biciclist deloc surd care se-ncăpăţânează să-mi asculte gândurile. Şi tac. Sau nu tac. 

Eu, eu mă plâng destul de des. Cui nu trebuie şi despre lucruri neimportante.Imediat după, mă simt vinovată şi mă plâng pentru că mă plâng prea des.  Şi încerc să nu mă mai plâng. Şi nu reuşesc niciodată. 

Eu, eu credeam că am un sistem de valori. Dar când am ajuns nu se mai vindeau, aşa că mi-am luat un coş de paie şi le-am aruncat acolo pe toate. Ochii mei sunt atât de deschişi că mă dor. Valorile mele n-au sertare.

Eu, eu strâng facturile pe frigider şi nu mă uit niciodată la ele.
Eu, mâine.

Laura Stoica - Mai frumoasa...

Esti departe si ai asupra mea
O putere imensa
Ma trezesc zambind in fiecare zi
Ce sansa ca te-am cunoscut
Nu mai credeam in iubire de mult

Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
N-am mai fost indragostita asa nicicand
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Tu ma vezi
Mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt
Ca sunt centrul lumii eu
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minti,
Nu vrea s-o minti


Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
Sa ma trezes zambin in fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o traiesc
Cu tine invat sa iubesc


Tu ma vezi
Mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt
Ca sunt centrul lumii eu
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minti,
Nu vrea s-o minti

Uneori fara tine
Drumul e greu
As vrea sa fii cu mine,
Cu mine mereu

Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o traiesc

Tu ma vezi
Mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt
Ca sunt centrul lumii eu
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minti,
Nu vrea s-o mintï

Florin Chilian-INTOARCE-TE CAND DORM...

Intind mana.. nu mai esti aici..
Voci din urma-mi spun
"N-ai de ce sa te ridici"-de ce sa te ridici??
Ea nu-i aici... intra-n sistem, vino, haide intra..
Inchid ochii... ma intorc in vis
Lumea nu e.. nu-i asa cum a promis...
Ma-ntorc la tine-n vis
Vino-n sistem, vino, haide intra...
Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur sa pasesc...
Intoarce-te in somn... intoarce-te cand dorm /bis
Vino-n sistem, vino, haide, intra...
Vino-n sistem...

Fara chipuri-sunt doar un costum
Pune zgarda, esti deja pe drumul bun!
Vino-n sistem, vino haide intra...
Gesturi false-par sofisticati...
Gol in minte, gol in suflet, gol in ochii goi, ciudati...
Esti in sistem...
Vino-n sistem... vino, haide, intra...

Versuri Florin Chilian - Intoarce-te cand dorm
de pe http://www.versuri.ro

Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur...
Sa pasesc...
Intoarce-te in somn...
Intoarce-te cand dorm... /bis
Vino, haide intra in sistem...
Intoarce-te in somn..
Intoarce-te cand dorm...

Fara vise-n-ai neimpliniri...
N-ai sperante, n-ai dezamagiri, nu n-ai...
Esti in sistem, vino-n sistem, vino haide, intra...
Bai leguma, nu te revolta!
Ce idei, ce ganduri, stai cuminte
Stai in banca ta!
Esti in sistem, vino-n sistem...
Vino, haide intra...
Fii cu mine, fii atunci cand ma trezesc
N-am curaj de unul singur... sa pasesc
Intoarce-te in somn...
Intoarce-te cand dorm /bïs
Intoarce-te cand dorm...

Calea spre fericire -mananca,roaga-te,iubeste !

Daca as fi nevoita sa mai raspund o singura data aceleiasi intrebari,in mod cert as izbucni intr-o furie nebanuita si as innoda laolalta sute de metri de sentimente de la curiozitate,disperare,necunostinta si regret pana la repulsie.Oare a fi fericit inseamna a face tuturor pe plac pana ei,cretinii te vor duce catre Neant?
nu...in mod sigur nu asta,ma iubesc mult prea mult pentru a le permite sa ma arunce in neputinta.
Cum e sa simti fericirea?o adiere subtila de calde si pline imbratisari,imbalsamate de zbuciumul  raului,colorate in verdele crud al frunzelor,marturii..toate de neinchipuit,momente la care partas ti-a fost doar un suflet-sufletul tau,zambetul suav pe care lumea n-o sa ti-l inteleaga niciodata,lacrimile de fericire nepercepute ca atare,privirea furioasa judecata in cele mai largi sensuri,palaria colorata,privita ciudat din orice unghi,complimentele lipsite de gust,criticile sacadate,pareri de rau sau de bine,pe care de multe ori nu le iei in seama.
Doar ei am putut sa-i raspund,dragei mele prietene...i-am implementat in suflet conceptia absurda a oamenilor care nu stiu a iubi,i-am daruit sensul real al acestui termen  numit fericire.
-hai sa ne asezam aici .vezi steaua aceea?! zambeste-i,apoi numara-le pe celelalte si impartaseste cu ele bucuria zilei de maine,cand vor inceta sa mai planga pierdute undeva departe.
- Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
-niciodata nu spune NU....vei uita sa spui DA,si vei uita sa-ti pui la picioare destinul.
-Nu uita sa iubesti,nu uita sa arati asta....
-Infuleca cu mandrie...

Defapt stii ce??...uita-te-n jurul tau..ce vezi?asa-i ca o lume-ntreaga ce te asteapta pentru noi si nebanuite incercari?asa-i ca vrei sa te duci?fugi iubita prietena...gaseste-ti fericirea,dar uita sa mananci biscuitii pe care ti i-am daruit cu atata drag,nu uita sa te rogi pentru tine ,si nu uita sa ma iubesti..nu vreau decat sa imi scrii si sa imi spui cat esti de fericita!...Cu bine.

Scrisoare catre Mine.

• 
  

Draga Ruxandra,
Stiu ca esti o luptatoare. Ai trecut uneori prin flacarile iadului , in unele zile mergi agale, in altele alergi pana cazi jos de pe picioare, iar in altele abia te tarasti dar , cu toate acestea , nu te incearca tentatia de a renunta. Ai mereu forta de a merge inainte, de a trece peste necazuri si a nu te da batuta. Pentru a reusi in ce ti-ai propus nu trebuie sa fii un Budha.Tot ce ai nevoie este, pur si simplu, sa respiri.
Adeseori iti pare ca viata este zadarnica , ca nu ti-a mai ramas nici o speranta , ca esti o ratata sau o persoana ingrozitoare. De fapt , nu ai ajuns inca sa accepti ca esti o fiinta umana si , ca om, vrand-nevrand trebuie sa treci prin esecuri , suferinte , dureri, dar si prin fericire si impliniri. Atunci cand te impovareaza indoiala , aseza-ti pe celalalt talger al fiintei tale autoafirmarea. Vorbeste-ti cu blandete si compasiune asa cum a-i face-o cu un prieten ranit , dezamagit sau disperat. Imbratiseaza-te pe tine insuti. Iubeste-ti si respecta-ti trupul superb care ii permite sufletului tau sa se exprime. Fii blanda cu sinele tau .Esti un copil al universului , cu nimc mai prejos fata de arbori sau stele.
Atunci cand esti ispitita sa cedezi , adu-ti aminte ca viata este o insiruire de astfel de momente , ca si acest impas va trece , la fel ca multe altele .Esti indeajuns de puternica pentru a merge mai departe. Aminteste-ti de oamenii care au vazut in tine lumina atunci cand incercai sa te ascunzi in cele mai tenebroase intunecimi. Oamenii care te iubesc cu adevarat si cred in tine.Adu-ti aminte ca oricine are nevoie de ajutor uneori si nu-ti fie teama sau jena sa ceri sprijin la nevoie.
Lumea merita sa aiba pe cineva atat de inteligent , creativ si unic precum esti tu. Lumea are nevoie de tine , Ruxy Ai suferit indeajuns si ai lasat prea mult gandurile negre sa te copleseasca. Este timpul sa arati ca esti o invingatoare.

De ce iubesc femeile barbatii?

Regula e simpla:el incepe jocul,tu te ocupi sa il castigi,desi se roaga de 45039 de ori pe secunda,sa castige si de data asta.De ce nu-i iese ?la fel de simplu,ai taria in sange si iubirea in suflet,il coplesesti si-l modelezi dupa bunul plac.Iar el tampitul incearca,dar totusi pana unde?care limite il vor opri daca cele ale respectului si bunului simt nu-i sunt cunoscute?De ce ii iubim totusi?Ce sa ne placa?Serile tarzii cand le deschidem usa si ii taram pana in pat,diminetile cand ni se prezinta cea mai dura perspectiva asupra meciului de aseara",momentele de ratacire sau cele cand se aduna?...Daca am judeca in esenta,ei au ceva in cap,doi neuroni unul pentru a calcula debitul anual al berii,unul pentru a ne calcula cheltuielile,si inca doi centri nervosi:unul pentru a se autocompatimi cand ii mustra constiinta,si unul pentru a-si satisface simturile,altfel ar fi nesimtiti-lipsiti de simturi.De ce-i iubim?Din instinct...dar au si ei instincte,ei de ce ne iubesc?...de ce nu ne-ar iubi?Unde ar mai gasi acea privire calda cand se trezesc mahmuri dimineata,cine i-ar mai trezi sa nu intarzie la serviciu,cine le-ar calca,le-ar gati,le-ar spala,cine le-ar creste copiii,cine le-ar spune un te iubesc sincer atunci cand se transforma in nu stiu ce personaj fabulos,cine i-ar ajuta si cine le-ar suporta mamele?Cu toate defectele lor ii iubim,ii avem si ii vrem,de ce ii iubim atat?Aceeasi regula simpla:"Femeile iubesc barbatii",pentru ca sunt ai lor,si numai o femeie puternica poate face un barbat sa si-o aminteasca si si-o doreasca toata viata.Ii iubim pentru ca sunt o creatie a Divinitatii si atata timp cat ii avem,le permitem si lor luxul de a ne avea,in timp insa totul dispare !!Cand nu va mai fi nimic, vor mai iubi oare femeile barbatii?

Cum s-a pierdut misterul?

1. 

Idei,concepte,speranta,vise si nopti nedormite....toate in acelasi timp,si daca totusi pare greu,nu e.de undeva de acolo porneste misterul.Ma chinuiam sa-l gasesc.L-am gasit.Ma chinuiam sa-l am.L-am avut.Ma chinuiam sa-l inteleg.Nu l-am inteles niciodata.Greseala e a mea,nu trebuia sa-mi asum vreodata aceste consecinte absurde ale vietii.Nu trebuia sa-mi las sufletul pentru a-l imbratisa pe al lui.Poate era mai bine sa fim in zadar.eu aici si el acolo.oare i-a pasat,ii pasa sau ii va pasa,intr-o oarecare intamplare a sortii?Va tine oare cont de eternitatea iubirii,isi va aduce aminte cate schimbari bruste,si frumoase i-am adus?

    Imi amintesc....stateam "ore in sir" din totalul meu de 3 ore disponibile si-i explicam,ii puneam pe tava zambetul inocent al mintii mele,vorbeam despre radicalisme,simplitatea vorbelor si efemeritate,totusi s-a pierdut,sau i-am dat drumul sa fuga,cert e ca a cazut si nu voi astepta sa se ridice,nici nu-l voi ajuta sa ma ajunga iar.E un joc bolnav acest mister.In abundenta de pareri ,aceste pareri de dupa',constientizez ca era mai bine sa-i inteleg esenta,cuprinsul,esentialul,era mai bine sa fie o enigma,un necunoscut si era perfect sa nu fiu asa curioasa din fire.Au fost zile si nopti,dimineti,seri tarzii...au fost momente,frumoase sau nu...dar au fost,iar ceea ce traiesti in viata si iti face rau sau bine nu poti uita nici cu o floare nici cu un strigat.Poti doar sa vrei.Sa vrei a uita,sa vrei a uita sa iubesti.poti mai mult de atat.Poti sa iubesti nesiguranta,adica misterul sau poti sa vrei sa uiti de el.Intr-o zi,prin a nu stiu cui minune si greseala,El s-a intors la mine,desi ma legase cu o funie groasa si dureroasa a minciunii,desi ma aruncase intr-o apa,pe al carui curs nu-l puteam urma,in orice parte as fi innotat,riscam sa ma innec in rautate,tradare si ..absurditate.Dar s-a intors,asa cum eu am incercat sa-i spun candva ca o va face.si tot atunci i-am spus ca ma va ruga macar o singura data sa-i povestesc despre iubire.La ce folos sa-i mai raspund,asa cum el s-a poticnit in rani,de ce sa ma aflu din nou la mana destinului.Asa ca am fugit,m-am ascuns de nesansa,si mi-am strans sufletul in brate.N-am vrut ca sa-i zambeasca din nou.....De atunci misterul a disparut intru totul din a mea viata...Iar el...ahhhh....lui i-am spus odata ca de imi voi intoarce chipul il voi sfarma....

Sa-i dai vietii tot ce ea iti cere !

M-am intrebat adesea cum pot face unii, sa para ca viata lor e numai veselie.Dar si ce inseamna acest cuvant?Poate iubire,respect,liniste ,fericire,adevar si satisfactie?Cred ca da.Defapt,da.asta trebuie sa insemne.

De unde oare sa izvorasca acest sentiment placut care ne implineste?

Apoi ,dupa atatea intrebari,am aflat si raspunsul :da-i vietii tot ce ea iti cere,arunca in ea cu pasi repezi si amrunti,arunca-te tu,cu bratele larg deschise,zambeste,viseaza,razi,iubeste,plangi,daca asta e tot ce viata iti cere.Usor realizabil,dar de ce pana acum, eu nu mi-am  multumit-o pe-a mea?!

Poate am ras cand trebuia sa plang,am plans cand trebuia sa rad,am iubit,cand trebuia sa urasc,am vrut cand trebuia sa refuz,am ramas cand trebuia sa plec.I-am daruit oare aerului ce nu vroia?!...Am fumat zile si nopti,am fumat ore,clipe,mi-am fumat anii,si nu stiu cum se face k am inca o tigare aprinsa in mana.O asez intre buze,o sec de putere,si-o termin,dar inca o mai vreau.Tare mi-as dori sa o termin azi,sau poate maine,dar maine mi-o voi dori din nou pt intreaga viata.Pentru ce n-as mai avea-o?pentru mine.Dar eu ce vreau defapt?E greu sa aflu ce vrea viata de la mine,daca eu nu stiu ce sa-i ofer.Am inteles ca e greu sa afli.Dar oare voi afla vreodata?Incerc sa aflu,sscot capul pe fereastra,respir,si un subit si subtil miros de tigara imi infunda simturile.Pot amana incercarea de a afla,dar totusi ma voi gandi la asta in timp ce "trag un fum".Ce e asta?Ce se intampla cu copilul acela hotarat care zacea in mine odata?Unii ar spune ca e dependenta,dar nu.E o simpla iubire neconditionata.Cineva m-a rugat sa-l ajut sa nu se piarda,dar eu...oare ma voi pierde vreodata?Sa am grija de mine sau de viata?Sa-i ofer tot ce vrea?nu pot.De ce?e greu si nu vreau.De ce nu vreau?pentru ca e greu.De ce e greu?pentru ca nu vreau sa pot.Oare exista solutii pt toate?nu stiu si nici nu ma gandesc la asta acum.

E mult prea mult in jurul meu si nu vreau sa pierd.Am iesit afara dupa atata timp si incerc sa admir,sa surprind,sa fiu eu.Ma bucur de fiecare fosnet,de fiecare pas,de fiecare cadere de frunza,de fiecare raza de soare,de aer si cer,ma  bucur de mine si de viata mea:Savurez;oare acum ii ofer vietii tot ceea ce "ea" mi-a cerut cu mult timp in urma.?